xperience.ro

blogging as hobby

19.01.2009

Toate convorbirile telefonice si sms-urile vor fi ascultate

Noutati

Incepand de marti, luna aceasta, toate convorbirile telefonice si mesajele de tip SMS vor fi inregistrate si stocate timp de 6 luni de catre operatorii de telefonie mobile. Se vor stoca numarul de telefon al apelantului cat si cel al celui apelat, adresa abonatului, locatia celui care este apelat, ora la care a fost efectuat apelul si durata convorbirii. De asemenea si SMS-urile vor fi pastrate timp de 6 luni, atat cele pe care le trimitem cat si pe cele primite, si de asemenea ora si data la care au fost primite sau trimise.

Toate aceste convorbiri si mesaje vor fi puse la dispozitia procurorilor printr-o hotarare judecatoareasca data de judecatorul caruia i s-a atribuit respectivul caz, in cazul in care convorbirile indica pregatirea unei infractiuni grave.

Prin urmare, s-a dus cu intimitatea cetateanului. Nu ca  am fi avut-o pana acum, dar macar ne ascultau din umbra, nu era chiar asa pe fata. Totusi stau si ma intreb daca potrivit acestei legi toti oamenii sunt egali. Oare vom fi chiar toti ascultati la fel? Chiar vor fi ascultati toti senatorii, toti parlamentarii, toti smekerii din tara? Oare vor fi ascultati si cei de la SRI? Personal ma indoiesc de treaba asta. Este doar o metoda de-a face lucrurile si mai simple decat erau, de-a avea un control si mai mare asupra a tot ce se vorbeste la telefon, de-a nu mai fi necesare atatea filaje, aprobari, timp pierdut, munca istovitoare pentru cei de la DIICOT si alte servicii de genul. Pe viitor, pentru o mai buna manipulare a populatie cred c-ar putea sa implementeze un sistem care sa spuna intre ce ore dormi, la ce ora ai plecat de acasa, la o ce ora ai venit, cand faci dus, cand obisnuiesti sa iei masa si asa mai departe…





Reclame Google

Intrebare intrebatoare

Ce faci de 1 Mai?

View Results

Loading ... Loading ...

Arhiva


Etichete

1 mai 9am Apple apple iphone Articole Bancuri bebelusi blog blogging bmw bucuresti cfr Clipuri clipuri amuzante clipuri youtube clubbing concursuri concursuri online craiova dacia dacia logan dacia sandero design blog dj pagal droguri emil boc facebook fotbal free proxy list Funny Clips Funny Pics gigi becali google Internet iphone jay bliss kudos beach kudos beach mamaia love events mamaia marea neagra medieval melodia zilei mircea geoana monica columbeanu muzica nights.ro ninsoare nokia Noutati nunta pagal petreceri romania rosario internullo socks4 socks5 Software spam traian basescu wordpress wordpress plugins yahoo youtube zapada